O tânără a încercat să ajungă în Italia cu paşaportul prietenei sale
Embed:
O tânără de 25 de ani a încercat să ajungă în Italia cu un paşaport străin. Ea a împrumutat actul de identitate de la prietena sa, căreia urma să-i plătească două mii de euro. Incidentul a avut loc noaptea trecută la vama Leuşeni.
În timpul verificării, inspectorul a constatat anumite diferenţe între persoana care a prezentat paşaportul şi cea din fotografia aplicată în actul de identitate. Fata a explicat că vroia să ajungă în Italia, la muncă. Neavând acte care i-ar fi permis să călatoreasca prin Europa în condiţii legale, ea "şi-a încercat norocul" cu documente străine.
Pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, tânăra a fost reţinută şi transportată la comisariatul din Hânceşti.