Gest inexplicabil! Ce a făcut Ianukovici înainte de a-şi cere scuze în faţa ucrainenilor (VIDEO)
Victor Ianukovici a ieşit la rampă, în Rusia. Preşedintele demis al Ucrainei a povestit, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată în oraşul Rostov pe Don, cum a reuşit să ajungă în Federaţia Rusă, dar şi despre luxoasa reşedinţă de de la MejIgorie. Totuşi, se pare că unele declaraţii nu i s-au dat uşor fostului preşedinte.
Ianukovici a făcut o criză de nervi înainte de a-şi cere scuze în faţa ucrainenilor care au avut de suferit în urma protestelor de la Kiev. Astfel, acesta a rupt în două stiloul pe care în ţinea în mâini.
Tot în timpul conferinţei, preşedintelui fugar al Ucrainei Victor Ianukovici a făcut o gafă monumentală. Acesta a spus că Ucraina este partenerul strategic al ţării sale.
Publika.md aminteşte că, Procuratura Generală de la Kiev a anunţat deja că va cere Moscovei extrădarea fostului preşedinte. Iar în Elveţia a fost deschisă o anchetă pentru spălare de bani pe numele lui Victor Ianukovici şi fiului său, Alexandr. Autorităţile Austriei au anunţat că vor îngheţa conturile fostului lider de la Kiev, dar şi ai altor 17 oficiali.