Două volume din "Mein Kampf" cu autograful lui Hitler au fost vândute la licitaţie (FOTO)
Două volume cu autograf din "Mein Kampf", manifestul ideologic al lui Adolf Hitler, au fost vândute pentru suma de 64.850 de dolari la o licitaţie care a fost organizată în Los Angeles, scrie descoperă.ro.
Cele două volume ale lucrării poartă autograful lui Hitler şi sunt dedicate lui Josef Bauer, unul dintre primii membri ai Partidului nazist şi, totodată, unul dintre apropiaţii viitorului Führer.
În acea dedicaţie, scrisă între 1925 şi 1926, Hitler îi transmitea urarea "Crăciun fericit!" lui Josef Bauer, unul dintre participanţii la puciul eşuat de la Munchen din 1923, care i-a adus lui Hitler mai multe luni de închisoare, în timpul cărora a scris "Mein Kampf", în 1924.
La licitaţia online, pentru cele două volume cu dedicaţie au participat, joi, 11 persoane, iar preţul de pornire a fost 20.000 de dolari. Aceleaşi exemplare dedicate lui Bauer au fost vândute cu 25.000 de dolari în 2012, la o licitaţie organizată de casa de licitaţii Bonhams din Londra.
Deşi nu este editat în Germania - cel puţin deocamdată, pentru că volumul va intra în domeniul public de la 1 ianuarie 2016 -, "Mein Kampf" este uşor de procurat, mai ales de pe Internet, unde sunt propuse spre vânzare ediţii în germană şi în alte limbi străine.