JLC a învins Atletico în prima manşă a semifinalelor Cupei Moldovei la fotbal în sală
JLC a avut probleme mari cu outsider-ul Diviziei Naţionale, Atletico, în prima manşă a semifinalelor Cupei Moldovei de futsal. Liderul campionatului a învins cu 5-4, după ce a fost condusă de patru ori pe parcursul meciului, iar golul victoriei a fost marcat cu doar câteva minute înainte de final.
Atletico Chişinău a început mai bine meciul şi a deschis scorul în primul minut de joc. Gazdele au condus de patru ori pe parcursul meciului, însă JLC a egalat de fiecare dată. Atletico a preluat ultima dată conducerea în minutul 30, când Florin Manole a marcat pentru 4-3.
De această dată, bucuria gazdelor a durat doar un minut. Iaroslav Subbotin a egalat din nou, iar cu patru minute înainte de final, Alexandru Ţîmbalist a înscris golul victoriei pentru JLC, scor final 5-4.
"Noi am făcut un meci bun. Am făcut unele greşeli, am încasat câteva goluri, dar per total, noi am condus meciul şi am avut mai multe ocazii", a spus antrenorul JLC, Dorin Coceban.
"Aşa e fotbalul. În fotbal se mai întâmplă să primeşti goluri. Am făcut multe greşeli. Am muncit cât am putut, dar avem ceea ce avem. Şanse sunt mereu. Vom face tot posibilul ca să ajungem în finală", a declarat antrenorul Atletico, Dumitru Turcu.
Meciul retur va avea loc pe 5 martie, la complexul sportiv "Alexia" din Capitală. În cealaltă semifinală, Tarsus a învins El Passo cu 5-1.