Roger Federer a câştigat turneul ATP din Dubai
Roger Federer a câştigat turneul ATP din Dubai, adjudecându-şi cel de-al 78-lea titlu la simplu. După ce în semifinale l-a eliminat pe Djokovic, jucătorul elveţian l-a învins în finală pe Tomas Berdych, după un meci asemănător, în care Federer a pierdut primul set, dar a reuşit să întoarcă rezultatul până la final.
Roger Federer a câştigat cel de-al şaselea titlul la Dubai Tennis Championships. Elveţianul a avut o revenire spectaculoasă, după primul set pierdut cu Tomas Berdych şi s-a impus pe final cu 3-6, 6-4, 6-3.
Cu toate că a câştigat acest meci, Federer a declarat că adversarul său a jucat mai bine.
"Ar fi trebuit să pierd astăzi, dar nu s-a întâmplat aşa. Probabil duritatea din mine a făcut diferenţa pe teren. În ultimul an şi jumătate am pierdut câteva partide importante şi mă bucur că în această seară am putut întoarce rezultatul", a declarat tenismanul Roger Federer.
În vârstă de 32 de ani, Roger Federer ocupă în prezent locul opt în ierarhia mondială.