Plăcuţele de înmatriculare cu fond galben stau "la dos". Şoferii nu se grăbesc să-şi schimbe numerele de înmatriculare
Proprietarii unităţilor de transport pentru călători nu se grăbesc să-şi schimbe numerele de înmatriculare. De la 1 martie, a intrat în vigoare legea care prevede că aceste mijloace de transport trebuie să aibă plăci de înmatriculare de culoare galbenă. Transportatorii au la dispoziţie jumătate de an, iar dacă nu se vor conforma, vor fi penalizaţi.
La patru zile de la intrarea în vigoare a legii, niciun administrator de rută nu s-a adresat pentru a cere plăci noi de înmatriculare. Între timp, angajaţii întreprinderii "Registru" muncesc de zor la confecţionarea acestora.
Pentru obţinerea noilor plăci de înmatriculare, proprietarii mijloacelor de transport trebuie să prezinte mai multe documente.
"Transportatorii vor trebui să prezinte de la Camera de Licenţiere, licenţa şi anexa în care sunt indicate mijloacele de transport. Iar de la Agenţia Transport Auto trebuie de prezentat ruta pe care activează mijlocul de transport şi itinerarul rutei", a declarat şeful secţiei de înmatriculare a maşinilor, Ion Codru.
Actualele plăci vor fi păstrate la Întreprinderea "Registru". Pentru cei care vor dori să renunţe la plăcile de culoare galbenă, procedura este simplă.
"Tot aceeaşi persoană vine şi depune cererea, ori că a expirat termenul de licenţiere, numerele de înmatriculare pe fond alb se întorc înapoi, iar acele galbene merg la nimicire", a spus Ion Codru.
Nu toţi transportatorii salută decizia autorităţilor de a aplica numere speciale pe transportul auto de călători:
"Am o părere negativă, este o estorcare de bani".
"Ce să vă spun, e o jupire de bani, cu plăcuţele acestea sau fără ele se vor face porcăriile mai departe".
"Dacă trebuie să fie, e normal, trebuie să fie o diferenţă dintre rutele simple şi cele de pe rută".
Costul unei plăci de înmatriculare este de 340 de lei. Prin această modificare, autorităţile vor să combată transportul ilicit de pasageri, conform practicilor europene.
- Vrei să ai plăcuţe de înmatriculare personalizate pentru maşina ta? Va trebui să plăteşti de cinci ori mai mult
- Î.S. Registru pune în circulaţie noi numere de înmatriculare pentru automobile. "Sunt mai ieftine decât cele actuale"
- Transportul public va avea plăcuţe de înmatriculare de culoare galbenă