Rospotrebnadzor: Rusia ar putea debloca importul vinurilor din Găgăuzia
(UPDATE 18:30) Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că decizia de astăzi a autorităților Federației Ruse demonstrează încă o dată caracterul strict politic pe care l-a avut embargoul impus vinurilor moldovenești.
"În raport cu un stat suveran și independent, toate aceste acțiuni sunt inadmisibile. Calitatea vinurilor din Republica Moldova nu poate fi pusă la îndoială iar drept dovadă venim cu argumentul liberalizării pieței europene pentru vinurile produse în țara noastră dar și cu înaltele aprecieri date de către consumatorii din întreaga lume.
Fac apel la toți producătorii locali să fie solidari și să dea dovadă de unitate, nu avem de ce ne teme pentru că vinurile noastre sunt calitative și apreciate în toată lumea! Vinurile trebuiesc apreciate după gust și calitate, nu după gustul politic", a scris liderul liberal-democraţilor pe o reţea de socializare.
ORA 16:17 Rospotrebnadzor ar putea relua importul vinurilor din Găgăuzia. Instituţia a examinat cererea başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, privind reluarea livrărilor de producție de vin din regiune, în Federația Rusă, scrie rospotrebnadzor.ru.
Potrivit instituţiei, în urma expertizelor şi testelor făcute asupra vinului moldovenesc s-a depistat care sunt companiile a căror produse corespund normelor de calitate şi siguranţă. Este vorba despre cinci companii.
Instituţia precizează că pe viitor se urmăreşte cooperarea cu UTA Găgăuzia în domeniul bunăstării sanitaro-epidemiologice şi cel al protecției consumatorilor.
Totodată, se continuă controlul asupra calităţii producţiei alcoolice care este produsă în regiunea transnistreană.
Potrivit Rospotrebnadzor, în primele două luni ale anului 2014, în Federaţia Rusă au fost exportate 13 loturi de vin în volum de 56,644.8 de litri. În urma testelor, s-a determinat că toate produsele corespund normelor sanitare.
Rusia a impus un embargo la vinurile moldoveneşti în 2006 şi 2013. Potrivit autorităţilor ruse, produsele vitivinicole de la noi nu ar corespunde normelor sanitare. Şeful de atunci al instituţiei, Ghennadi Onişcenko, a declarat că interdicţia nu se extinde asupra producţiei întreprinderilor din Transnistria.
- Ruşii decid astăzi dacă ridică sau nu emabargoul impus vinurilor moldoveneşti
- Autorităţile de la Moscova nu au anunţat, deocamdată, dacă vor anula embargoul impus la importul vinurilor moldoveneşti
- Consecinţele embargoului impus de Rusia vinurilor moldoveneşti: Moldova a pierdut 20 de milioane de dolari