Câte milioane de dolari a pierdut Moldova din cauza embargourilor impuse de Rusia
Piaţa vinurilor moldoveneşti a avut de înfruntat probleme serioase în toamna anului trecut. Atunci, mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt au declarat că aspiraţiile europene ale Moldovei se pot solda cu restricţii comerciale în Est.
La începutul lunii septembrie 2013, Serviciul fitosanitar rus a interzis mai multe loturi de băuturi alcoolice din ţara noastră, pe motiv că ar fi necalitative. Până în prezent, nu a fost prezentată nicio probă, care ar confirma acest lucru.
Blocajul total a fost instituit pe 10 septembrie. În rezultat, producătorii locali au suferit pierderi de 20 de milioane de dolari. Uniunea Europeană şi Statele Unite au calificat interdicţiile ca fiind presiuni politice. Astfel, la 15 zile de la instituirea embargoului, UE a decis liberalizarea importurilor de vinuri din Moldova.
De la începutul lui 2014, producătorii din ţara noastră pot exporta nelimitat producţie vinicolă pe piaţa europeană. Moscova a mai interzis importul de vinuri moldoveneşti în 2006. Experţii ruşi susţineau că au depistat în vinuri şi divinuri o cantitate mare de metale grele şi pesticide. Atunci, interdicţia a provocat pierderi de aproximativ 180 de milioane de dolari.