CNA: A fost reţinută o persoană IMPLICATĂ într-o tentativă de corupere a deputaţilor
Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), în colaborare cu procurorii anticorupţie, au reţinut în flagrant o persoană suspectată de tentativă de corupere a deputaţilor.
Informaţia a fost confirmată de către Angela Starinschi, purtătoarea de cuvânt a CNA.
Reamintim că, acum trei săptămâni, doi deputați din coaliția de guvernare, Valentina Stratan (PD) și Iurie Chiorescu (PLDM), au semnalat public faptul că în privința lor, anumite persoane au întreprins acțiuni de corupere. Parlamentarilor li s-a propus să părăsească fracțiunile și să adere la o "nouă forță politică de perspectivă".
Ulterior, preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a declarat că încercarea de a desfiinţa coaliţia de guvernare poate fi concertată cu implicarea forţelor din exterior.