Federaţia engleză de fotbal a anulat amicalul cu Thailanda
Federaţia engleză de fotbal a anulat amicalul pe care selecţionata Albionului ar fi urmat să-l dispute în deplasare cu reprezentativa Thailandei în vara acestui an, pe 7 iunie. Potrivit presei britanice, meciul a fost anulat, deoarece Thailanda nu a susţinut candidatura Angliei la organizarea Mondialului din 2018.
Recunoscuţi pentru fair-play, englezii reuşesc din când în când să-şi strice imaginea aproape perfectă. De această dată, şefii fotbalului din insulă au reuşit să-i enerveze pe asiatici, după ce au anulat amicalul cu Thailanda numai pentru a se răzbuna.
Supăraţi că au pierdut organizarea Mondialului din 2018 în favoarea Rusiei, oficialii "Albionului" au decis să îi "pedepsească" pe toţi cei care nu i-au susţinut la votul FIFA. Primii pe listă sunt thailandezii, care s-au trezit peste noapte că cel mai aşteptat amical al anului a fost anulat.
Meciul ar fi trebuit să se dispute pe 7 iunie, la Bangkok. Iar "pedeapsa" ar putea fi şi mai grea, anunţă presa engleză. Se pare că cei doi antrenori britanici ai echipei naţionale a Thailandei, Peter Reid şi Bryan Robson, îşi vor da demisia în săptămânile ce vor urma.
Deşi erau consideraţi favoriţi să organizeze Mondialul din 2018, englezii au ieşit din cursă încă din primul tur al voturilor.