Îngheţurile din ianuarie au afectat grav viţa de vie. Viticultorii din Căuşeni se aşteaptă la pierderi mari în acest an
![](https://media.publika.press/md/video_local/201403/previews/vita_98377600.jpg)
Viticultorii din raionul Căuşeni se aşteaptă la pierderi de mii de lei în acest an. Din cauza îngheţurilor din ianuarie, viţa de vie a fost grav afectată, astfel încât recolta ar putea fi compromisă. Între timp, Ministerul Agriculturii analizează situaţia din celelalte raioane.
Fermierii sunt nevoiţi să facă lucrări suplimentare, pentru a salva tulpina plantei şi speră la o recoltă pe măsură. Oricum, consecinţele îngheţurilor sunt evidente.
"Reducem cât mai multe ramuri posibile pentru că sperăm să salvăm măcar ceva. Contăm doar pe sorturile mai târzii", a spus viticultorul Eugenia Şermet.
"Evident că nu va da roadă. Şi coarda este uscată, nici nu se rupe", a spus un alt viticultor.
"Strugurii timpurii de masă sunt atacaţi, dacă nu sunt astupaţi, sunt pierduţi la suta de procente. Strugurii de vin şi mai târzii sunt undeva la 60% de perdere. Cheltuieile sunt mari, practic venit nu va fi vor fi doar cheltuieli", a spus viticultorul Mihail Şeremet.
În acest context, Ministerul Agriculturii analizează situaţia.
"Încă nu avem evaluările finale, rezultate al acestui îngheţ. Vom face o evaluare şi vom adopta decizii. Vom trimite un grup de specialişti acolo", a declarat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
În raionul Căuşeni, sunt peste cinci mii de plantaţii de viţă de vie.