Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, speră că bugetul Moldovei va fi completat cu bani din vânzarea proprietăţii de stat
La final de mandat al Guvernului AIE-1, miniştrii îşi dau raportul la Publika TV. Miercuri, invitaţi în Ţara lui Dogaru au fost ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, şi viceministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Veaceslav Negruţa a dat explicaţii de ce Moldova a intrat în anul 2011 fără buget. Decizia de a nu adopta cel mai important document financiar a fost luată în campania electorală, pentru a evita critici precum că am putea avea un buget populist. Negruţă a dat asigurări că, în martie, Republica Moldova va avea bugetul de stat aprobat.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, speră ca bugetul Republicii Moldova va fi completat cu bani din vânzarea proprietăţii de stat. El a găsit şi o explicaţie pentru eşecul privatizărilor din 2010.
Guvernul a planificat să încaseze anul trecut 430 de milioane de lei din privatizarea proprietăţilor de stat. A obţinut doar peste 90 de milioane de lei sau în jur de 20 de procente din ce şi-a propus.