Accident controversat în capitală. O maşină a Inspectoratului Naţional de Patrulare a fost făcută ZOB
O maşină a Inspectoratului Naţional de Patrulare a fost făcută zob într-un accident de circulaţie produs noaptea trecută în capitală. În urma impactului, automobilul poliţiei a fost întors la 180 de grade, iar un ofiţer a fost rănit uşor. Şoferul celuilalt autoturism susţine că circula regulamentar, iar poliţia nu avea girofarurile şi nici semnalizarea sonoră pornite.
Accidentul s-a produs în jurul orei două, pe strada Mirceşti. Locuitorii blocurilor din preajmă spun că s-au trezit din cauza unui zgomot puternic.
"Am auzit zgomot, apoi strigăte. Când am venit aici am văzut ambulanţa, dar în scurt timp a plecat", a spus un martor.
Şoferul autoturismului care a lovit maşina poliţiei se declară nevinovat.
"Nu, nu aveau nici-o semnalizare sonoră. Veneam din acea direcţie. Şi în faţa mea, din spatele unui automobil a ieşit maşina de poliţie şi am frânat cât am putut, dar nu am avut cum să evit impactul", a menţionat şoferul maşinii implicate în accident.
Poliţia afirmă contrariul.
"Persoana dată venea cu viteză din partea cealaltă şi s-a tamponat în noi. Erau girofarele aprinse. Şi semnalizarea tot. Mă doare piciorul, am primit lovitură la picior", a declarat locotenentul INP Igor Mardari.
Acest accident nu este singurul din ultimele 24 de ore cu implicarea poliţiei. Un ofiţer şi-a pierdut viaţa după ce automobilul său s-a izbit de un copac în satul Besarabca, raionul Comrat.