Lilian Popescu şi-a schimbat echipa în plin campionat: Sper că am luat o decizie corectă
Lilian Popescu vrea să ajungă cu Veris în cupele europene. "Sper că am luat o decizie corectă", a declarat tehnicianul, care şi-a schimbat echipa în plin campionat. De partea cealaltă, cei de la FC Costuleni pregătesc o surpriză. Vor să aducă un antrenor cu nume mare în locul lui Popescu.
După ce a plecat de la FC Costuleni, Lilian Popescu a desfăşurat deja trei antrenamente cu Veris. În următoarea etapă, formaţia din Chişinău urma să joace cu Rapid. După excluderea acestei echipe din campionat, Popescu va debuta oficial pe banca tehnică a "haiducilor" abia peste zece zile. Tehnicianul are obiective îndrăzneţe la noua sa formaţie.
"Profesia de antrenor are specificul ei. Eu sper că e o decizie corectă. Obiectivul minin sunt cupele europene. Obiectivul maxim - locul doi", a declarat antrenorul de la Veris, Lilian Popescu.
De partea cealaltă, conducerea clubului FC Costuleni a anunţat că plecarea lui Popescu a fost un şoc pentru echipă. "Desigur este neplăcut că ne-au lăsat, dar nu există oameni de neînlocuit. (...) Deja am discutat cu foarte multe persoane, inclusiv şi din străinătate. Decizia 99 la sută o am luată, dar nu vă anunţ pentru că este o surpriză", a spus patronul FC Costuleni, Iurie Chirinciuc.
La meciul din următoarea etapă, cu Milsami, FC Costuleni va fi condusă de pe bancă de Marcel Reşitca, iar noul antrenor urmează să fie anunţat săptămâna viitoare.