FISC-ul aşteaptă declaraţiile pe venit pentru 2013
Contribuabilii vor putea depune de astăzi declaraţia pe venit la orice oficiu fiscal din ţară, indiferent de viza de reşedinţă. Un ordin în acest sens a fost semnat de şeful Serviciului Fiscal de Stat.
"Aşteptăm să avem cât mai puţine persoane restanţiere pentru că mulţi nu depuneau declaraţii pentru că deplasarea în teritoriu era mai mare decât suma impozitului, care urma să fie achitat.
Suntem conştienţi că va creşte fluxul de persoane anume în municipiul Chişinău, deoarece multe persoane fizice activează în Chişinău, dar au viza de reşedinţă în raioanele şi satele republicii şi în acest scop am planificat să implicăm persoane inclusiv din alte direcţii de activitate a Inspectoatului Fiscal" a declarat şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru.
Potrivit directorului autorităţii fiscale, Ion Prisăcaru, decizia va facilita accesul plătitorilor de impozite din centrele raionale. De asemenea, el spune că a fost semnat şi un contract de colaborare cu Poşta Moldovei, astfel încât declaraţiile precompletate să ajungă direct la contribuabili, fără ca aceştia să fie nevoiţi să meargă în centrul raional unde se află oficiile Inspectoratului Fiscal.
Oamenii salută iniţiativa autorităţilor.
"Nu ştiam de asta. Va fi mai comod. Nu vor fi cozi. Cred că toţi vor reuşi", spune o femeie.
"Am auzit de aşa ceva. Va fi mai convebabil. Lumea n-a să umbli aşa pe drumuri. E o soluţie mai bună cred".
"S-a schimbat spre bine. Mult mai uşor acuma dacă în orice oficiu. Tot se face pentru oameni", spune un bărbat.
Anul trecut, peste 138 de mii de moldoveni au depus declaraţii pe venit. Termenul-limită pentru depunerea declaraţiei pe venit este 31 martie.