Furtuni de zăpadă în SUA! În 14 regiuni din statul New York a fost decretată stare de urgenţă
Deşi iarna a trecut, furtunile de zăpadă continuă să dea bătăi de cap autorităţilor din Statele Unite ale Americii. Guvernatorul New York-ului a decretat stare de urgenţă în 14 regiuni din vestul statului, unde 1.500 de case au rămas fără energie electrică. Pe de altă parte, statul Wyoming se confruntă cu inundaţii în urma topirii zăpezilor.
Zăpada de aproape un metru şi rafalele de vânt au făcut practic imposibilă circulaţia pe drumuri, iar şcolile din regiune au fost închise. Din cauza precipitaţiilor abundente, Serviciul meterologic a emis avertizări de furtună în zonă şi anunţă că situaţia se va înrăutăţi.
Ramurile copacilor riscă să se rupă sub greutatea zăpezii, iar firele de electricitate dansează în bătaia vântului care suflă cu o viteză de 32 de kilometri pe oră.
"Este neplăcut. Este una dintre cele mai mari furtuni pe care am văzut-o vreodată", spune o persoană.
Pe coasta de vest a Americii vremea a început să se încălzească, dar creează noi dificultăţi. Nord-vestul statului Wyoming se confruntă cu inundaţii din cauza zăpezii care a început să se topească. Aproximativ 80 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele pentru că poliţia locală a emis ordin e evacuare.