Sneijder, Eto'o şi Kaladze au fost jefuiţi de hoţi în timp ce se aflau în vacanţă
Wesley Sneijder şi Samuel Eto'o de la Internazionale Milano, precum şi Kaha Kaladze de la Genoa au fost victimele hoţilor în timp ce se aflau în vacanţă! Spărgătorii au intrat în locuinţele fotbaliştilor din oraşul Milano şi le-au sustras mai multe lucruri de valoare.
Sneijder, Eto'o şi Kaladze au rămas fără lucruri de valoare, după ce nişte hoţi le-au spart locuinţele din oraşul Milano. S-a întâmplat la sfârşitul lunei decembrie, când fotbaliştii se aflau în vacanţă cu familiile lor şi şi-au lăsat casele în supravegherea unor persoane de încredere.
Astfel, casa lui Eto'o, din Via del Gesu, a rămas în grija bucătarului fotbalistului. Acesta se afla în casă când hoţii au intrat, dar susţine că nu a auzit nimic. Pe imaginele de la camerele de supraveghere din locuiţă s-au văzut bine doi bărbaţi care au reuşit să deschidă uşa blindată, apoi safeul şi au furat mai multe obiecte de valoare ale jucătorului.
De asemenea, carabinierii au intervenit şi la locuinţa lui Wesley Sneijder, din Via Fratelli Gabba. Furtul ar fi avut loc între 21 şi 27 decembrie şi a fost descoperit de un angajat al jucătorului. Şi aici hoţii au reuşit să intre pe uşa principală. Imediat, aceştia s-au îndreptat spre ceasurile si bijuteriile lui Sneijder. Nu au uitat nici de costumele de firmă ale jucătorului, de genţile sau accesoriile soţiei acestuia, Yolanthe. Însă, probabil deranjaţi de un zgomot, hoţii au fugit şi şi-au abandonat obiectele în apartament.
Alt fotbalist jefuit este Kaha Kaladze de la Genoa, apartamentul său, situat în Via Marino, nefiind dotat cu alarmă sau sistem de supraveghere. Hoţii i-au furat lui Kaladze 12 ceasuri de valoare, dar şi două computere.