Reguli noi pentru referendumurilor locale. AFLĂ ce condiţii au fost stabilite de Parlament
Embed:
Politica internă şi externă a ţării nu va mai putea fi abordată în cadrul referendumurilor locale. Parlamentul a votat astăzi în lectură finală proiectul de modificare a Codului Electoral, care stabileşte condiţiile în care se poate desfăşura un plebiscit local.
Potrivit noilor prevederi, la referendumuri locale nu vor mai putea fi abordate chestiuni ce ţin de competenţa Parlamentului sau Guvernului, dar şi cele care vin în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi cu alte legi.
De asemenea, amendamentele prevăd că textele din buletine trebuie să fie redactate de o manieră neutră, fără sugerarea răspunsurilor, iar întrebările care se exclud reciproc sunt interzise.
- Autorităţile locale vor fi scutite de rezolvarea problemelor ce le depăşesc competenţa
- Problemele ce ţin de politica internă şi externă a statului nu ar mai putea fi abordate în referendumurile locale
- AVIZ POZITIV! Referendumurile locale nu vor mai aborda chestiuni legate de politica externă şi internă a ţării