Mercedes a avut cel mai reuşit început de sezon în Formula 1
Cei doi piloţi ai echipei Mercedes au obţinut cei mai buni timpi la antrenamentele din Australia. Britanicul Lewis Hamilton, de la Mercedes, a obţinut cel mai bun timp la antrenamentele dinaintea Marelui Premiu al Australiei la Formula 1. Campionul din 2008 a fost cronometrat cu un minut 29 secunde şi 625 miimi pe circuitul Albert Park, din Melbourne.
Pe locul doi s-a clasat coechiperul lui Hamilton, germanul Nico Rosberg, care a fost mai lent cu 157 miimi de secundă. Al treilea timp l-a înregistrat spaniolul Fernando Alonso, de la Ferrari.
Deţinătorul ultimelor patru titluri în Formula 1, Sebastian Vettel, de la Red Bull, a avut câteva ieşiri de pe traseu în timpul antrenamentelor, însă a reuşit să obţină al patrulea timp.
Cel mai bun rezultat printre debutanţi l-a obţinut danezul Kevin Magnussen, de la McLaren, cu al nouălea timp înregistrat la antrenamente.
Rezultate neaşteptat de slabe au obţinut mai mulţi piloţi care ar putea lupta pentru primele locuri. Felipe Massa, de la Williams, a obţinut al 12-lea timp, Sergio Perez, de la Force India, a fost al 13-lea, iar francezul Romain Grosjean, de la Lotus, a ocupat penultimul loc în clasamentul timpilor.