La Salonul Auto de la Detroit a fost prezentat noul model Audi A6
Este mai uşoară, mai aerodinamică şi are un consum cu până la 19 la sută mai mic decât celalte generaţii. Este vorba de noul model Audi A6, prezentat la Salonul Auto de la Detroit. Nemţii susţin că anul acesta va fi lansată şi o versiune hibrid a modelului.
Modelul Audi A6, ajuns la cea de-a patra generaţie, are foarte multe trăsături care îl apropie de A8. Caroseria noului A6 va conţine 20 la sută aluminiu, ceea ce o va face mai uşoară cu aproximativ 75 de kilograme.
Principalele caracteristici ale celei mai noi creaţii Audi nu se limitează la capota lungă a motorului şi linii laterale proeminente, ci le completează cu o grilă frontală de dimensiuni generoase, dar şi cu blocuri optice cu LED-uri.
În plus, "agresivitatea" este conferită de cele două spoilere, dar şi jante. Interiorul, asemănător coupe-ului cu patru uşi de la A7 este punctul de atracţie al noului model.
Mai mult, maşina germană va fi disponibilă cu cinci motoare, cu puteri cuprinse între 177 şi 300 CP. Preţul ultimei generaţii a Audi porneşte de la 38.500 euro. Maşina hibrid va avea şi un motor electric, de 33 kw şi va genera 45 de CP, dar va fi disponibilă şi în viarianta cu un motor de 211 CP pe benzină.