PD îşi consolidează forţele la Bălţi. Plahotniuc: "Putem demonstra că suntem mai buni decât mulţi alţii" (VIDEO)
Partidul Democrat îşi consolidează rândurile şi în municipiul Bălţi. Prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, a solicitat colegilor de partid să atragă noi forţe şi să se mobilizeze pentru a putea rezolva mai eficient problemele oraşului. Pentru activitatea membrilor de partid a fost amenajat un sediu nou, dotat cu infrastructură modernă.
Vlad Plahotniuc le-a cerut colegilor de partid să se consolideze, pentru a atinge scopurile pe care şi le-au propus.
"Eu sunt convins că noi putem demonstra tuturor că suntem mai buni decât mulţi alţii. Noi suntem în stare să facem această ţară mai frumoasă, mai puternică şi confortabilă pentru toţi. De aceea trebuie să ne consolidăm forţele", a declarat prim-vicepreşedinte PDM.
"Am inaugurat un sediu nou la Bălţi şi l-am sfinţit. Aici ne vom întâlni după ce vom avea permisiunea oficială de a începe campania electorală. Prioritar pentru noi este să unim oamenii, să-i convingem că noi suntem un oraş şi o familie", spune preşedintele Organizaţiei Teritoriale PDM din Bălţi, Serghei Chiseliov.
Membrii Partidului Democrat îşi propun să implice în activităţile pe care le desfăşoară persoane noi pentru a soluţiona mai eficient problemele oraşului.
"Participarea nu înseamnă neapărat carnetul de membru de partid, noi dorim să implicăm cât mai mulţi oameni care poate nu au ambiţii politice, dar care doresc să facă lucruri bune pentru oraşul noştru", a spus un membru PD.
"Noi tinerii avem energie, ei au experienţă. Activităţile pe care le facem sunt adresate către cetăţeni, către popor,în special către aripa tânără a oraşului cu toţi ne dorim o schimbare în acest oraş", a precizat un tânăr.
"S-a format o echipă foarte bună, profesionistă. Noi sperăm că vom ajunge cu mesajul nostru, clar la alegători. Noi ne dăm bine seama în ce situaţie geopolitică noi ne aflăm şi trebuie să facem şi compromisuri, asta e unica cale ca să unificăm ţara".
Organizaţia teritorială a Partidului Democrat din Bălţi are aproximativ 1.500 de membri.