În curând, preţurile maşinilor vor creşte
Un nou studiu ne previne că, în curând, producătorii ar putea fi obligaţi să echipeze standard maşinile cu o nouă dotare de siguranţă, scrie promotor.ro.
Se ştie că americanii sunt foarte îngrijoraţi când vine vorba de siguranţa la bordul maşinilor, aşa încât IIHS (organismul care se ocupă de siguranţa rutieră) aduce în atenţia opiniei publice un nou studiu.
Este vorba despre un experiment realizat pe 111 voluntari, care au folosit la manevrele de parcare cu spatele un SUV Chevrolet Equinox (unul dintre cele mai vândute din SUA). Maşina a fost echipată fie cu senzori de parcare, fie cu camere de filmat, fie cu ambele sisteme, fie cu niciun sistem.
Utilizatorii nu au fost înştiinţaţi de planul organizatorilor: în timpul manevrelor cu spatele, aceştia au ”introdus în ecuaţie” şi un manechin reprezentând un copil, pentru a verifica reacţiile celor de la volan, dar şi eficienţa sistemelor de asistenţă la mersul cu spatele. În unele situaţii, manechinul era staţionar, în altele în mişcare.
După cum era de aşteptat, şoferii care nu au beneficiat de nici un sistem de asistenţă au lovit cu toţii manechinul, înălţimea mică a ”copilului”, cumulată cu vizibilitatea precară în spate (din cauza lunetei mult înălţate) spunându-şi cuvântul.
Cei mai eficienţi au fost şoferii care au beneficiat de camere de filmat, care diminuează cu până la 90% câmpul vizual mort din spatele maşinii. Doar jumătate dintre aceştia au lovit ”ţinta”, în general în situaţia manechinului în mişcare, care i-a luat prin surprindere pe cei de la volan, ceea ce a dus la o frânare mai târzie - impactul, însă, a fost la viteză foarte mică, deci probabilitatea decesului e extrem de mică.
În mod interesant, şoferii care au beneficiat şi de senzori, şi de cameră, au performat mai prost decât cei care au avut doar cameră de filmat. Explicaţia specialiştilor constă în faptul că zgomotele senzorilor le abat atenţia şoferilor de la imaginile de pe ecran, iar estimarea distanţei până la obstacolo, în funcţie de frecvenţa sunetelor, este mai dificilă.
Doar unul din 16 şoferi au reuşit să evite manechinul în cazul maşinilor dotate numai cu senzori de parcare. Din nou, intervenţia celui de la volan asupra pedalei de frânăr s-a dovedit prea târzie în cele mai multe din situaţii, fapt cauzat de estimarea deficitară a momentului oportun pentru frânare.
Una dintre propunerile făcute congresului american în urma acestui studiu ţine de adoptarea unei legislaţii viitoare care să oblige constructorii auto să echipeze maşinile standard cu sisteme de supraveghere video a părţii din spate a maşinilor, care ar ajuta atât în cazul manevrelor de parcare, dar şi la siguranţa activă - camerele ar putea înlocui oglinizile retrovizoare sau sistemele Blind Spot Assist, de exemplu.
O altă propunere se referă la generalizarea sistemelor de frânare autonomă şi la mersul cu spatele, ceea ce înseamnă un efort nu tocmai mic al producătorilor de a adapta tehnologia cu senzori şi camere în spatele maşinii.
Prin urmare, acest lucru ar putea duce la o creştere de cel puţin 2.000-2.500 USD a preţurilor maşinilor în viitor , cel puţin în SUA - sistemele dotate cu camere de filmat sunt mai scumpe decât cele cu senzori radar de parcare, iar sistemele de frânare autonomă extinse presupun şi ele costuri suplimentare.