ILEGALITĂŢI la o clinică din capitală! Angajaţii instituţiei medicale prelevau celule stem de la nou-născuţi
Angajaţii unei instituţii medicale din Moldova sunt bănuiţi de colectarea şi depozitarea ilegală a celulelor stem de la copiii nou–născuţi. Este vorba despre o clinică privată fondată în anul 2012. Instituţia medicală avea ca scop oferirea serviciiilor de imunologie şi citologie, însă colecta şi celule stem fără a avea autorizaţia necesară.
Angajaţii instituţiei propuneau clienţilor servicii de prevalare, transplant, procesare şi depozitarea celulelor în laboratorul instituţiei. Clienţii urmau sa achite iniţial de la 900 până la 1400 de euro, iar ulterior de la 66 - 88 de euro anual, pentru depozitare.
Celulele stem se prelevau din cordonul ombilical al copiilor. Medicii acţionau de comun acord cu alţi medici din mai multe instituţii medicale private şi publice din Moldova. Celulele erau transmise printr-un curier, care le transporta la clinica privată unde erau depozitate în laboratoare speciale.
"Aceste celule şi ţesuturi erau preluate de la copiii nou-născuţi, fiind prelevate din cordonul ombilical. Dacă ne referim la profilul victimelor sunt copiii nou-născuţi si părinţii acestora. Vârsta acestora este între 25 şi 35 de ani", a spus procurorul Eduard Bulat.
Potrivit informaţiilor, în urma percheziţiilor efectuate la clinică au fost găsite 200 de contracte şi acte care confirmă participarea a mai multor medici.
"În cadrul efectuării urmăririi penale sunt recunoscuţi în calitate de bănuiţi în jur de patru persoane. Numărul acestor persoane este în creştere. Presupunem că vor fi cel puţin 10 persoane care sunt implicate în această activitate ilegală, inclusiv şi două persoane de origine greacă", a menţionat directorul adjunct al Centrului de Combatere a Traficului de Persoane, Iurie Podarilov.
Potrivit legii cu privire la transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, prelevarea şi conservarea acestora vor fi efectuate exclusiv în instituţii medico-sanitare publice, autorizate de Ministerul Sănătăţii şi doar de către medicii autorizaţi de Ministerul Sănătăţii.