PLR insistă ca Vitali Catană să devină ministru al Apărării. "Candidatura lui a fost prezentată oficial premierului"
Partidul Liberal Reformator (PLR) insistă asupra candidaturii lui Vitali Catană pentru funcţia de ministru al Apărării. Deputatul PLR Ana Guţu spune că, luni, candidatura lui Catană a fost prezentată în mod oficial premierului Iurie Leancă.
"Prin algoritm politic această candidatură revine partidului nostru şi ea nu trebuie coordonată cu ai noştri colegi sau parteneri de coaliţie. Eu am propus candidatura, acum aşteptăm sprijinul şi numirea domnului Vitalie Catană cât mai repede în funcţia de ministru al Apărării", a afirmat parlamentarul.
Reprezentanţii celorlalte componente ale Coaliţiei de guvernare susţin că nu au fost informaţi despre candidatura PLR pentru funcţia de ministru al Apărării.
"Noi nu am fost încă informaţi oficial. Mecanismul de acceptare a unor candidaturi nu este unul pur formal. Prevede şi expunerea anumitor opinii pe marginea competenţelor, abilităţilor candidaţilor", a spus liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
În acelaşi timp, speakerul Igor Corman accentuează ponderea acestui portofoliu ministerial: "Este bineînţeles dreptul acestei componente a Coaliţiei să vină cu o propunere. Funcţia de care vorbim este una extraordinar de importantă. Propunerile care trebuie să fie făcute trebuie să fie pertinente".
Liberalii însă îl critică pe Vitali Catană. "Militarii sunt o castă foarte aparte. Ei de obicei nu iubesc gelul de pe păr, nu iubesc unghiile făcute şi vopsite cu gel transparent", a opinat legislatorul Valeriu Munteanu.
Iar Vitali Catană susţine că se va conforma oricărei decizii a Coaliţiei. El i-a dat şi o replică liberalului Valeriu Munteanu: "În ceea ce priveşte jignirile unor băieţei politici vreau să le spun că eu am făcut o armată serioasă de doi ani, exact în perioada în care acel băieţel politic se juca cu lopăţica în nisip".
Miercuri, prim-ministrul Iurie Leancă declara că Partidul Liberal Reformator nu a propus un candidat oficial pentru funcţia de ministru al Apărării. Acum două zile, şeful statului Nicolae Timofti spunea că îl cunoaşte pe Vitali Catană doar de la televizor.
Potrivit procedurii, şeful Guvernului trebuie să propună potenţialul candidat preşedintelui ţării Nicolae Timofti care urmează să semneze un decret de numire în funcţie.
Postul a rămas vacant după ce fostul şef de la Apărare, Vitalie Marinuţa, şi-a dat demisia.
Politică