Judecătoria de la Bălţi a prelungit perioada de arest pentru soldaţii care au dezertat
Judecătoria Bălţi a prelungit termenul de arest pentru doi soldaţi, dintre cei patru care au dezertat, acum o lună, de la Brigada de Infanterie Motorizată "Moldova". Cei doi tineri vor sta în detenţie preventivă încă 30 de zile.
Judecătorii au decis să prelungească termenul de arest până la emiterea de către Judecătoria Militară a unei decizii în acest caz. Cei patru tineri au fugit din unitatea militară la doar trei săptămâni de la încorporare. Doi dintre ei au revenit în unitate, iar alţi doi au fost reţinuţi la hotar cu Ucraina, când încercau să părăsească ţara.
Procurorii spun că fugarii intenţionau să ajungă în Federaţia Rusă. Procuratura Militară a deschis dosar penal pentru părăsire samavolnică, iar dezertorii riscă până la şapte ani de închisoare.