Panda roşu aduşi în atenţia publică la o grădină zoologică din China
Deşi e din familia ratonului, Panda roşu pare mai degrabă o variantă ceva mai... colorată a celebrilor urşi amatori de bambus. De altfel, după ce aceste mici creaturi au trăit mai mult în umbra imaginii vestiţilor Panda, angajaţii unei grădini zoologice din provincia Jiangsu(ŢIAN-SU) din China au decis să le aducă în atenţia publicului.
Potrivit îngrijitorilor de la zoo, Panda roşu, supranumit vulpea de foc, se supune uşor antrenamentelor. Aceste animale, care sunt pe cale de dispariţie, au intrat într-un program de antrenament de dresaj pentru câteva luni. Dar au ajuns să răspundă cu succes unor comenzi chiar după o singură lună. Dacă adăugaţi şi faptul că sunt nişte animale frumoase, e de înţeles de ce iniţiatorii programului cred că le vor transforma în cea mai mare atracţie pentru vizitatorii de la zoo.
Un asemenea Panda roşu se ridică pe labele din spate când vrea să mănânce şi a învăţat să ceară prin semne încă o felie de măr, dacă îi mai este foame. Din păcate, mai există doar 10 mii de exemplare în întreaga lume şi peste 75% dintre exemplare sunt în afara ariilor protejate. Sunt de găsit în pădurile de înaltă altitudine din Nepal şi sud-vestul Chinei. Populaţia lor s-ar putea reduce cu 10% în următorii 30 de ani, fiind victime ale braconajului, despăduririlor, dar şi al împerecherii în familie.