Ziua Mondială a Meteorologiei a ajuns la cea de a 64-a aniversare
Peste 190 de țări aniversează, duminică, 23 martie, 64 de ani de la prima atestare a Zilei Mondiale a Meteorologiei, tema aleasă pentru acest an fiind "Apă și energie, vreme și climă: implicarea tinerilor pentru un viitor sustenabil", transmite agerpres.ro.
Evenimentul marchează, în același timp, mai bine de jumătate de secol de activitate a Programului Veghea Meteorologică Mondială, la care au aderat majoritatea țărilor, și face parte din seria de acțiuni întreprinse la nivel global de către Organizația Mondială de Meteorologie (OMM) și comunitatea meteorologică.
În cadrul conferinței OMM din iulie 2006, de la Espoo-Finlanda, intitulată "Adaptarea la variabilitatea și schimbarea climei — înțelegerea incertitudinilor și managementul riscurilor", s-a evidențiat faptul că, deși clima este într-adevăr o resursă, oamenii sunt foarte vulnerabili la variabilitatea și schimbarea acesteia.
Potrivit datelor OMM, 2010 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, situându-se la același nivel cu anii 1998 și 2005, întrucât diferențele relative dintre cei trei ani se află în marja de eroare admisă. În plus, în deceniul 2001-2010, media temperaturii globale a fost cu aproximativ o jumătate de grad mai mare decât media perioadei 1961-1990, fiind, în același timp, cea mai ridicată medie a unui deceniu de la începerea observațiilor climatice instrumentale.
Ziua Mondială a Meteorologiei aniversează intrarea în vigoare a Convenției care a creat OMM, pe data de 23 martie 1950, fosta Organizație Meteorologică Internațională (OMI), înființată la primul Congres Meteorologic Internațional de la Viena, din septembrie 1873.