Ban Ki-moon: Securitatea nucleară globală este în pericol
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a avertizat luni pe liderii internaționali că criza din Ucraina ar putea avea implicații profunde pentru integritatea unui tratat global proiectat să prevină răspândirea armelor nucleare, relatează Reuters citat de agerpres.ro.
Ucraina a renunțat la arsenalul ei nuclear din epoca sovietică în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta din 1994, pe care l-a semnat împreună cu Marea Britanie, Statele Unite și Rusia. Acesta a oferit garanții suveranității Ucrainei în schimbul unui angajament, de atunci îndeplinit, că renunță la armele nucleare.
Rusia, cu toate acestea, a alipit Crimeea după răsturnarea președintelui Victor Ianukovici în februarie, după mai multe luni de
proteste masive.
Luni, Ucraina a cerut trupelor sale rămase în Crimeea să părăsească peninsula după ce forțele ruse au invadat una dintre ultimele baze ale Kievului în regiunea Mării Negre.
Comentariile lui Ban sugerează îngrijorarea că evenimentele din Ucraina ar putea face unele țări mai reticente să renunțe la orice capacitate de arme nucleare sau ispiti pe altele să le urmeze, notează Reuters.
Adresându-se unui summit de securitate nucleară la Haga, secretarul general al ONU a declarat că garanțiile de securitate au fost o condiție esențială pentru aderarea Ucrainei în urmă cu două decenii la Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), pactul antinuclear din 1970 al unui număr de 189 de națiuni.
Luni la Haga, președintele american Barack Obama a căutat să obțină sprijin de la aliații europeni și China pentru a izola Rusia după confiscarea Crimeei.