Topul celor mai atractive oraşe pentru investiţii imobiliare. Unde ai vrea să îţi cumperi casă?
Cumpărarea unei proprietăţi peste hotare este o investiţie importantă, care presupune şi riscuri. Pentru a nu arunca banii în vânt, economiştii de la vestifinance.ru au întocmit o listă cu cele mai atractive oraşe din punct de vedere al investiţiilor imobiliare.
Chicago este în fruntea clasamentului, potrivit experţilor ruşi. Metropola americană a devenit cel mai nou centru din lume, în care economia prosperă, în special industria hi-tech. Numai în primele două luni ale acestui an, cererea pentru bunuri imobiliare a crescut cu 40 la sută.
Houston este un alt oraş din Statele Unite pe placul investitorilor. Acesta a devenit o destinaţie preferată pentru oamenii, care vor să lucreze în oraş, dar să se odihnească în zone ecologice. Această reţetă simplă a asigurat o creştere stabilă a pieţei imobiliare din Houston.
Podiumul este completat de Paris, unul dintre cele mai atractive oraşe din Europa şi foarte îndrăgit de businessmeni. În ultimii ani, piaţa imobiliară a fost aici pe roşu, din cauza crizei economice, dar pentru oamenii de afaceri este un adevărat rai, deoarece pot cumpăra case relativ ieftine.
Pe poziţia a patra s-a clasat Hong Kongul, oraşul cu cei mai mulţi milionari pe cap de locuitor din lume. Deşi a înregistrat o creştere economică rapidă, specialiştii avertizează că preţurile imobilelor vor scădea uşor în viitorul apropiat, înainte să facă un salt major. Astfel, acum este cel mai potrivit moment pentru cumpărarea unei proprietăţi.
În top urmează Washington, San Francisco, Tokyo, Los Angeles, Londra şi New York.
- AVALANŞĂ DE INVESTIŢII: Chinezii invadează piaţa imobiliară europeană
- Evaziune fiscală de proporţii în Italia. O femeie a ascuns de Fisc peste 1.200 de proprietăţi imobiliare
- Deşi încasează bani grei, nu se grăbesc să-şi ajute clienţii. Unele agenţii imobiliare iau taxe pentru locuinţe inexistente (VIDEO)