Los Angeles Lakers a arătat că poate obţine victorii frumoase. Echipa californiană a învins formaţia New York Kniks
Deşi nu mai are nicio şansă să prindă play-off-ul, Los Angeles Lakers a demonstrat că poate obţine victorii frumoase. Echipa californiană a învins New York Kniks cu 127-96 şi a stabilit recordul sezonului la numărul de puncte marcate într-un sfert. Performanţa a fost obţinută fără trei jucători de bază în teren.
Al treilea sfert a fost unul de vis pentru Los Angeles Lakers, care a înscris 51 de puncte împotriva formaţiei New York Knicks. Acesta reprezintă recordul sezonului la numărul punctelor marcate de vreo echipă într-un singur sfert.
Recordul a fost cu atât mai preţios cu cât a fost realizat fără vedetele echipei, Kobe Bryant, Pau Gasol şi Steve Nash, toţi trei accidentaţi. În lipsa acestora au strălucit Xavier Henry, cu 22 puncte marcate, şi Nick Young, care a reuşit cinci aruncări de trei puncte şi un total de 20 de puncte în această partidă. Scor final, 127-96 pentru Lakers.
Acest succes nu a schimbat însă situaţia din clasament. Lakers, care nu mai are şanse să prindă play-off-ul, a rămas pe ultimul loc în Conferinţa de Vest.
O altă surpriză a serii s-a produs la Dallas, unde echipa locală Mavericks a învins ocupanta locului doi în Conferinţa de Vest, Oklahoma City Thunder. La încheierea timpului regulamentar, scorul a fost egal, 111-111. Formaţia din Dallas a învins în overtime cu scorul de 128-119 şi a urcat pe locul opt în aceeaşi conferinţă, ultimul care duce în play-off.