Fiul pilotului avionului dispărut în Asia rupe tăcerea. DECLARAŢIILE UIMITOARE despre TATĂL SĂU
După ce tatăl său a fost acuzat că ar fi prăbuşit intenţionat aeronava din cauza că soţia îl părăsise, fiul pilotului "avionului-fantomă" rupe tăcerea, scrie libertatea.ro.
Ahmed Seth, fiul cel mic al pilotului în vârstă de 53 de ani, a declarat că încă de la data tragediei a încercat să ignore speculaţiile legate de dispariţia Boeingului 777. Acesta susţine că familia lui mai aşeaptă şi alte probe în anchetă, care să dovedească faptul că avionul s-a prăbuşit şi pasagerii sunt morţi.
"Am citit totul pe net, dar am ignorat orice fel de speculaţie. Poate nu am fost atât de apropiaţi, pentru că el era tot timpul pe drumuri, dar îl înţeleg. Acum aşteptăm confirmările. Voi crede tot ce se spune când voi avea dovezile în faţa ochilor", a declarat Seth.
Afirmaţiile tânărului vin la scurt timp după ce autorităţile din cadrul anchetei au declarat că singurul vinovat pentru prăbuşirea aeronavei a fost pilotul. Totodată, un specialist de rang înalt a declarat pentru USA Today că el nu crede în această teorie şi că familia căpitanului este luată la întrebări, în speranţa că autorităţile ar mai putea afla ceva.
Un prieten al lui Shah a declarat miercuri faptul că Zaharie Ahmed nu era capabil să piloteze, după ce soţia l-a anunţat că se va muta din căminul conjugal.
Aparatul de tip Boeing 777 a dispărut de pe ecranele radarelor civile în noaptea de 8 martie, decolând din Kuala Lumpur, cu 239 de pasageri la bord, având ca destinaţie oraşul Beijing din China.
- Rudele pasagerilor avionului Malaysian Airlines PROTESTEAZĂ: "Vrem mai multe dovezi că avionul s-a prăbuşit"
- Versiune TERIFIANTĂ! Pasagerii avionului dispărut în Asia s-ar fi asfixiat la 14 000 de metri altitudine
- Misterul avionului dispărut în Asia: Sateliţii au detectat obiecte suspecte în ocean, iar operaţiunea de căutare va fi reluată