Polonia va crea un Centru pentru dezvoltare rurală în Moldova. "Agricultorii vor beneficia cel mai mult de pe urma integrării în UE"
Polonia va deschide în Republica Moldova un Centru de dezvoltare rurală, iar acum analizează modalităţi de a susţine financiar dezvoltarea sectoarelor pomilegumicol şi zootehnic. Declaraţiile au fost făcute astăzi de Prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă, la o conferinţă de presă susţinută cu omologul său de la Varşovia, Donald Tusk.
În cadrul vizitei oficialului polonez la Chişinău este preconizat un forum de afaceri la care vor pşarticipa reprezentanţii a peste 100 de companii poloneze şi moldoveneşti. „Există un potenţial investiţional şi dorim să-l valorizam prin intensificarea schimburior comerciale”, a spus Iurie Leancă.
Pentru dezvoltarea agriculturii şi sectorului rural din Moldova, Polonia intenţionează să aloce 2 milioane de euro în acest an, 8 – în 2015 şi câte 12 milioane de euro până 2020.
La rândul său, Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a subliniat avantajele pe care le comportă ridicarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi integrarea europeană în general. Acesta a spus, prin traducător, că fermierii vor fi cei care vor beneficia cel mai mult de pe urma integrării europene, exemplificând că aşa s-a întâmplat în Polonia, unde agricultorii erau reticenţi iniţial faţă de aderarea la UE.
Demnitarul polonez a spus că Uniunea Europeană poate nu semnifică prea mult pentru spanioli sau germani, care întotdeauana au fost mai înstăriţi, dar pentru familiile de polonezi şi de moldoveni eurointegrarea înseamnă mai mulţi bani şi mai multe garanţii pentru respectarea drepturilor.
"Dorim să fie continuat parcursul European al Moldovei. Totul este în mâinile şi inimile moldovenilor. Dacă veţi fi la fel de determinaţi, putem vorbi de calitatea de membru cu drepturi depline. Această persectivă ar putea veni mai repede decât ne aşteptam", a remarcat Donald Tusk.