Cum a fost pedepsit un şofer din Rezina care a accidentat mortal un om în timp ce conducea noaptea cu farurile stinse
Bărbatul din Rezina care în toamna anului trecut a accidentat un tânăr în timp ce conducea automobilul cu farurile stinse, a fost condamnat la puşcărie.
Cazul s-a întâmplat pe 19 octombrie 2013, la ora 23:00, în satul Saharna Nouă. Cu toate că ştia despre defecţiunea farurilor de la automobilul său, şoferul a pornit la drum, dar nu a ajuns departe.
Conducând noaptea, pe un drum de sat, cu farurile stinse, bărbatul nu a observat o personă în stare de ebrietate care era culcată chiar pe drum. Drept urmare, şoferul a călcat-o şi a părăsit locul accidentului fără să-i acorde victimei primul ajutor medical. În urma leziunilor grave cauzate, tânărul, în vârstă de 22 de ani, a decedat.
Inculpatul, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare şi a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de patru ani.