Şmecherii din trafic cu girofar cumpărat la piaţă. Inspectorii de patrulare spun că nu pot combate fenomenul, iar amenzile sunt DERIZORII
Unii şoferi întrec orice limite pentru a evita aglomeraţia din oraş. Este vorba de cei care îşi montează girofaruri pe automobile chiar dacă legea interzice utilizarea acestor semnalizatoare, cu excepţia vehiculelor de urgenţă. La fel de grav este că asemenea dispozitive se vând deschis în pieţele din Capitală.
Momentul în care şoferul unei maşini cu girofar montat ilegal sfidează regulile de circulaţie a fost surprins de un telespectator Publika TV la intersecţia dintre străzile Dimitrie Cantemir şi Izmail din Chişinău. Acesta a ieşit pe contrasens, a depăşit neregulamentar mai multe maşini şi a traversat intersecţia la culoarea roşie a semaforului.
Am încercat să aflăm cât costă un asemenea dispozitiv şi de unde poate fi procurat. Iată ce am aflat, după ce am intrat în prima piaţă specializată din Chişinău.
Un girofar pentru maşini, ajunge de la 150, la 300 de lei. Sunt diferite culori, albastră, galbenă şi roşie.
Deşi folosirea girofarului este permisă doar în cazul transportului cu destinaţie specială, legea nu interzice vânzarea acestora în pieţe, spun poliţiştii.
"Inspectorii de patrulare nu pot combate acest fenomen, vânzarea girofarurilor nu este ilegală şi nu poate fi interzisă" ne spune inspectorul superior, Gheorghe Marian.
Amenda pentru utilizarea ilegală a girofarului este de doar 60 de lei. Anul trecut poliţia a înregistrat 60 de astfel de contravenţii, iar de la începutul acestui an, pentru încălcări similare au fost amendaţi 12 şoferi.