Republica Moldova, susţinută intens de UE. IATĂ cele mai importante vizite efectuate de oficialii străini la noi în ţară
De la începutul acestui an, Republica Moldova a fost vizitată de mai mulţi înalţi oficiali străini. Printre aceştia se numără miniştrii Agriculturii din ţările Parteneriatului Estic, ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, şi premierul polonez, Donald Tusk. Ei au încurajat şi apreciat eforturile depuse de ţara noastră în parcursul său european.
La mijlocul lunii ianuarie, la Chişinău, au venit miniştrii Agriculturii din ţările Parteneriatului Estic şi ai Uniunii Europene, care au discutat Programul European de Vecinătate pentru Agricultură. La eveniment au participat şi comisarii europeni Stefan Fule şi Dacian Cioloş. Acesta din urmă a declarat că fermierii moldoveni vor beneficia de fonduri europene nerambursabile, dacă Guvernul va stabili agricultura drept prioritate.
Câteva zile mai târziu, ţara noastră a fost vizitată de ministrul britanic pentru Europa, David Lidington. Oficialul de la Londra şi-a exprimat sprijinul pentru semnarea Acordului de Asociere dintre Moldova şi Uniunea Europeană şi ne-a încurajat să continuăm reformele.
O altă vizită importantă a avut loc pe 31 ianuarie, când la Chişinău ajunge raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Tanja Fajon. Oficialul european a transmis un mesaj de încurajare privind eliminarea vizelor cu Uniunea Europeană. După producerea evenimentului mult aşteptat, când Parlamentul European a votat pentru abolirea regimului de vize pentru moldoveni, cu un mesaj de felicitare vin la Chişinău europarlamentarii Monica Macovei, Theodor Stolojan şi Marian-Jean Marinescu.
Iar vineri, în ţara noastră s-a aflat premierul Poloniei, Donald Tusk. Şeful Executivului de la Varşovia a declarat că Uniunea Europeană şi-a asumat anumite riscuri atunci când a hotărât să accelereze semnarea Acordului de Asociere cu Moldova. În acelaşi timp, Donal Tusk şi-a mai exprimat încrederea că autorităţile de la Chişinău nu vor ceda pe ultima sută de metri în faţa presiunilor Rusiei.
La începutul lunii martie, în Moldova urmau să vină ministrul Afacerilor Externe al Franţei şi cel al Germaniei. Oficialii şi-au amânat însă vizita din cauza situaţiei din Ucraina.
- Vladimir Voronin o critică pe Monica Macovei: "Cine e ea? Cu dânsa e zăpăceală"
- Polonia va crea un Centru pentru dezvoltare rurală în Moldova. "Agricultorii vor beneficia cel mai mult de pe urma integrării în UE"
- Chişinăul, îngrijorat de eventualele tensiuni în stânga Nistrului. Leancă: Nimeni nu are nevoie de încă un potenţial focar