Aproape 15 tone de deşeuri electronice vor fi reciclate peste hotare. Oamenii sunt încântaţi de această iniţiativă
Timp de o lună, aproximativ 15 tone de echipamente electrice şi electronice vor fi colectate gratuit de la 20 de instituţii din ţară pentru a fi reciclate peste hotare. Campania este destinată celor care vor să se debaraseze de aparatajul uzat care prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor. Deşeurile electrice şi electronice conţin substanţe toxice care nu sunt biodegradabile şi nu pot fi reciclate în Moldova.
"În moldova nu există o fabrică de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. În urma procedurii sau pretatării reciclării se obţine materie primă care ulterior este introdusă în circuit economic şi se reproduc produse noi", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Reciclarea Deşeurilor, Iulian Gamureac.
Instituţiile oferă spre reciclare monitoare, imprimante sau tastaturi care sunt scoase din uz de ani buni.
Aproximativ două tone de echipamente electrice şi electronice au fost colectate de la o întreprindere din capitală. Deşeurile vor fi reciclate la o fabrică din oraşul Buzău, România. O altă jumătate de tonă de echipamente a fost preluată de la Ministerul Economiei.
"Era şi o problemă deja că nu mai aveam unde să le stocăm, dar nu vroiam să le aruncăm. Ele sunt total nefuncţionale, piesele de schimb sunt mult mai costisitoare decât să cumpărăm alte echipamente noi", a spus viceministrul economiei Octavian Calmâc.
Oamenii susţin iniţiativa de colectare a echipamentelor electrice şi electronice vechi:
"Nu ar fi rău. Deşeurile acestea ar fi strânse într-un singur loc şi nu ar fi aruncate prin toate aripile".
"Este în primul rând o poluare directă de la aceleaşi substanţe chimice care se elimină de la aparatajul electric vechi".
După 1 mai, companiile care vor dori să se debaraseze de echipamentele electrice şi electronice ieşite din uz vor trebuie să achite 3 000 de lei.