Proteste la Ankara. Mii de turci au ieşit în stradă a pentru a denunţa fraude la alegerile locale de duminică
Nemulţumiţi de rezultatele alegerilor locale, mii de turci au ieşit pe străzile de la Ankara. Oamenii s-au adunat în faţa Consiliului Electoral Central, pentru a denunţa fraude în timpul scrutinului. La scurt timp, manifestaţiile au degenerat în confruntări cu forţele de ordine. Poliţiştii au făcut uz de tunuri cu apă.
În Turcia, partidul Justiţiei şi Dezvoltării al premierului Recep Tayyip Erdogan a obţinut aproximativ 45 la sută din voturi la alegerile locale, în pofida scandalurilor de corupţie în care a fost implicat şeful executivului în ultima perioadă. Susţinătorii opoziţiei cer însă renumărarea buletinelor de vot.
Scrutinul din Turcia, care a avut loc duminică, nu a trecut fără violenţe. Cel puţin opt oameni au murit în urma ciocnirilor violente dintre un grup de manifestanţi şi poliţie.