Progres IMPRESIONANT al tehnologiei 3D. N-o să-ţi vină să crezi ceea ce vezi (VIDEO)
Tehnologia 3D progresează într-un ritm fantastic. Cauciuc, ceramică şi chiar prăjituri sau ciocolată, toate aceste produse pot fi obţinute în câteva secunde. O companie din Polonia a reuşit performanţa uimitoare de a printa orice obiect şi-l pot imagina.
Invenţia ar putea fi revoluţiona lumea industrială. Inginerii polonezi susţin că pot printa aproape orice, inclusiv piese pentru propriile maşini de imprimare.
"Alegem maşinăria potrivită pentru ceea ce vrem să imprimăm. Asta înseamnă că putem printa nylon, cauciuc, plastic, ceramică, ciocolată. Iar apoi, trecem la treabă, putem face orice", a spus un bărbat.
Tehnologia ar putea fi aplicată pe larg şi în stomatologie, dar şi în arhitectură, pentru că specialiştii ar putea crea modele în miniatură ca să vadă cum va arăta produsul final. Pentru a face schimbări de dimensiuni, este nevoie doar de introducerea unor noi date în calculator. Anterior, oamenii de ştiinţă au reuşit cu ajutorul tehnologiei 3 D să restabiliească faţa unui britanic desfigurat în urma unui accident rutier.