Mai multe burse de la stat pentru viitorii specialişti în tehnologii informaţionale
Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor intenţionează să majoreze numărul burselor pentru studenţii de la facultăţile IT, precum şi bumărul orelor de informatică în şcoală. Aceste măsuri sunt prevăzute în proiectul strategiei de creştere a competitivităţii industriei IT pentru următorii zece ani.
Autorităţile planifică să intensifice relaţiile de colaborare cu instituţii universitare de peste hotare şi cu sectorul privat. Totodată, reprezentaţii Ministerului Tehnologiei Informaţiei propun crearea parcurilor industriale şi stabilirea unor scutiri la impozitarea companiilor IT.
Autorităţile speră să majoreze, în felul acesta, de două ori numărul companiilor şi angajaţilor din sector şi de patru ori cifra de afaceri şi exporturilor. Pentru implementarea strategiei până în anul 2020, sunt necesare 74 de milioane de lei. Sursele de finanţare deocamdată nu au fost stabilite. Proiectul strategiei este supus dezbaterilor publice.