Igor Armaş a înscris pentru Kuban Krasnodar în meciul cu Tom Tomsk
Embed:
Fundaşul naţionalei Moldovei, Igor Armaş a marcat pentru echipa sa de club, Kuban Krasnodar, după o perioadă îndelungată. Acesta a deschis scorul în meciul cu Tom Tomsk din Campionatul Rusiei.
Echipa lui Armaş, Kuban s-a impus la final cu scorul de 2-0. Celălalt gol a fost marcat de bulgarul Ivelin Popov, în minutul 85. La finalul meciului, suporterii echipei gazdă au scandat numele fundaşului naţionalei noastre. Un alt moldovean legitimat la Kuban, portarul Alexei Koşelev nu a fost trecut pe foaia de joc.
De partea cealaltă, portarul selecţionatei Moldovei, Ilie Cebanu a fost rezervă la Tom Tomsk. Kuban ocupă locul nouă în Campionatul Rusiei, iar Tom este pe poziţia a 13-a.