O nouă republică pe harta Ucrainei DETALII
Activiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au creat Republica Populară Doneţk, transmite lifenews.ru. Deputaţii autoproclamatului Consiliu Popular au elaborat şi adoptat Declaraţia de Independenţă a regiunii şi oraşului faţă de autorităţile de la Kiev.
Potrivit documentului, sursa puterii de stat în entitatea nou creată este poporul polietnic al regiunii. Toate deciziile urmează să fie luate în urma unui referendum.
Ambasadorul SUA la OSCE, Daniel Baer, a declarat în cadrul unei întruniri de urgenţă a organizaţiei că există dovezi clare care demonstrează prezenţa a zeci de mii de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Iar premierul interimar Arseni Iaţeniuk a declarat că forţele armate ale Rusiei se află la 30 de kilometri de estul ţării.
"Este absolut evident că este pus în aplicare un plan anti-ucrainean, anti-Doneţk, anti-Lugansk şi anti-Harkov. Este un plan care urmăreşte destabilizarea situaţiei, astfel încât trupele străine să treacă frontiera şi să preia controlul asupra teritoriilor ucrainene. Nu vom permite însă acest lucru", a spus premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.
Cunoscutul oligarh din regiunea Doneţk, Renat Ahmetov, s-a întâlnit la începutul acestei luni cu preşedintele rus, vladimir Putin, informează censor.net.ua. Despre deplasarea magnatului ucrainean a anunţap pe pagina sa de facebook jurnalistul Serghei Luşenko.
Autoproclamatului Consiliu Popular din Doneţk a luat decizia de a desfăşura un referendum cu privire la unirea regiunii cu Rusia, scrie ria.ru.
Publika.md aminteşte că ieri clădirile administrative din mai multe regiuni ale Ucrainei au fost luate cu asalt apoi ocupate de manifestanţi pro-ruşi care cer independenţa şi alipirea la Rusia.
- Tensiuni în Estul Ucrainei. Manifestanţi pro-ruşi au luat cu asalt mai multe clădiri administrative (LIVE/TEXT)
- Preşedintele interimar al Ucrainei, Alexandr Turcinov, şi-a anulat vizita în Lituania din cauza violenţelor din estul ţării
- Noi tulburări în estul Ucrainei. Protestatri pro-ruşi destabilizează activitatea autorităţilor din Lugansk