Paulo Bento rămâne la naţionala Portugaliei
Paulo Bento va antrena naţionala Portugaliei până în 2016. Oficialii federaţiei lusitane i-au prelungit înţelegerea tehnicianului în vârstă de 44 de ani. Astfel, Bento speră să facă faţă provocărilor care îl aşteaptă în următoarea perioadă, o prestaţie cât mai bună la Mondialul din Brazilia şi în preliminariile Euro-2016.
Aflat la cârma selecţionatei Portugaliei din 2010, Paulo Bento şi-a prelungit contractul cu federaţia de fotbal din această ţară până în 2016. Astfel, Bento va pregăti reprezentativa lusitană pentru Mondialul din Brazilia, dar şi Campionatul European.
"Ne-am gândit că acesta este cel mai potrivit moment pentru a-i prelungi contractul lui Paulo Bento ca antrenor al naţionalei, având în vedere că urmează un nou ciclu, adică Euro-2016, unde obiectivul nostru este calificarea la turneul final din Franţa", a declarat preşedintele FPF, Fernando Gomez.
"În primul rând simt o satisfacţie şi mândrie enormă pentru faptul că voi continua să pregătesc naţionala Portugaliei. Este un proiect bun care a început acum patru ani şi care va continua. Îmi doresc să obţinem rezultate bune la Cupa Mondială, iar după aceasta şi în preliminariile pentru Euro 2016", a spus antrenorul Paulo Bento.
Cu Bento pe banca tehnică, Portugalia s-a calificat în semifinalele Campionatului European din 2012, unde a fost învinsă de Spania.