Lebăda bătăuşă! Studenţii străini din Marea Britanie acuză o pasăre de agresivitate şi rasism
Embed:
O lebădă dintr-un orăşel studenţesc britanic este acuzată că îi atacă pe tinerii din alte ţări, iar din acest motiv, universitatea din Warwick a fost nevoită să ridice un gard în jurul unui lac din campus pentru a opri atacurile lebedei, scrie Agerpres.
Măsura a fost luată după ce lebăda, cu o înălţime de 1,21 metri şi o deschidere a aripilor de 2,4 metri, a fost acuzată de comportament agresiv faţă de studenţii străini, care trec pe un pod din apropierea cuibului păsării.
"Aceste lebede sunt foarte enervante, iar studenții se simt ca și cum ar fi agresați. Sunt din India și s-au concentrat direct pe mine. Am fost avertizat că lebedele vor fi un pic irascibile în această perioadă a anului, dar se comportă la fel cu mine tot timpul anului. Poate lebedele de aici sunt un pic rasiste", a comentat un student indian.
"Am văzut lebăda ieri seară, prietenul meu era pe pod și mânca ceva, iar lebăda a început brusc să-l muște de blugi", a povestit studenta la marketing Palkein Ratra.
În timpul sezonului de împerechere din lunile martie-mai, lebedele pot să își apere foarte puternic teritoriul și dă dovadă de agresivitate față de intruși. Ele îi amenință adesea pe cei care se aventurează prea aproape de cuiburile lor, scoțând un sunet de avertizare.
Podul este folosit zilnic de sute de studenţi. Potrivit lor, atacurile sunt îndreptate doar asupra tinerilor care aparţin minorităţilor etnice.