Două anotimpuri într-o singură zi. "E superb, e puţin altfel"
Două anotimpuri într-o singură zi! La mijloc de aprilie, România are parte de ploi torenţiale ce par de neoprit, dar şi de ninsori abundente, ca-n mijlocul iernii. La munte, stratul de zăpadă a depăşit 20 de centimetri, iar pe creste are chiar şi un metru. Ninsorile încă nu s-au oprit.
A nins abundent în staţiunile de pe Valea Prahovei şi s-a circulat în condiţii de iarnă. La Predeal, ninsorile au fost motiv de bucurie maximă pentru turiştii veniţi să vadă nămeţii din aprilie.
"Am venit la munte. Am zis că este ultima zapadă şi trebuie să profităm de ocazie", a spus o persoană.
Unii dintre turişti au făcut şi plajă la munte în urmă cu doar câteva zile, iar acum se dau cu sania. "E superb pentru luna aprilie, e putin altfel. Am prins trei zile cu soare, am jucat volei în maiou, iata am prins şi zăpada. Nu ne-am imaginat să avem acest noroc. În aceeaşi săptămână să prindem şi vara şi iarna", a precizat o turistă.
- Marea Britanie se pregăteşte pentru o nouă furtună. Meteorologii au emis Cod Galben de ploi, vânt puternic şi ninsori
- Vremea este nemiloasă cu americanii. Şi-a scos toate armele din arsenal
- Primăvară în calendar, iarnă pe stradă! Moscova este afectată de viscol, iar nord-estul SUA de o furtună de zăpadă