Revista presei: Evenimentele ce au loc în oraşele din estul Ucrainei poartă semnele implicării Moscovei
Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi haosul din estul acestei foste republici sovietice rămâne în continuare subiectul principal din presa internaţională.
Evenimentele în oraşele din estul Ucrainei poartă semnele implicării Moscovei, titrează Huffington Post. Potrivit ambasadorului american la ONU, Samantha Power, atacurile grupurilor pro-ruse sunt profesioniste şi coordonate, exact cum a fost în peninsula Crimeea. Oficialul din Statele Unite a precizat că în fiecare dintre cele şapte localităţi unde s-au dat lupte, militanţii fac exact acelaşi lucru.
Următoarele şase săptămâni sunt decisive în bătălia pentru Ucraina, scrie Reuters. Editorialiştii de la agenţia de ştiri mai notează că Vladimir Putin va rămâne în istorie ca liderul rus care a recâştigat Crimeea, dar şi ca preşedintele care a lăsat Ucraina să scape din sfera de influenţă a Moscovei.
Iar Voice of America subliniază că în ciuda revoltelor pro-ruse din estul Ucrainei, există foarte mulţi activişti care susţin unitatea ţării şi resping intervenţia Rusiei. Chiar dacă până acum au stat în umbră, se pare că manifestanţii pro-europeni sunt pregătiţi să ţină piept adversarilor, mai scriu jurnaliştii americani.
Între timp, la Slaveansk a ajuns o misiune OSCE. Potrivit Russia Today, echipa de observatori vor monitoriza situaţia şi va alcătui un raport pentru a-l transmite comunităţii internaţionale.