Distrugătorul american USS Doland Cook a ajuns în portul Constanţa
Distrugătorul american USS Doland Cook a ajuns în portul Constanţa. Nava va sta patru zile în port, iar luni va fi vizitată şi de preşedintele Traian Băsescu. Militarii americani se vor antrena împreună cu cei români, informează rtv.net
Nava de război Donald Cook este considerată o adevărată fortăreaţă pe apă. Ea dispune de un sistem de alertă şi de apărare antirachetă Aegis, dar şi de rachete de croaziera Tomahawk. Nava are un echipaj format din aproape 1 000 de militari. De asemenea, distrugătorul este dotat cu mai multe elicoptere de atac. USS Donald Cook se află ancorată de cîteva luni într-un port din Spania, iar după ce a fost trimisă în Marea Neagră a fost înlocuită în largul peninsulei Iberice cu alte două distrugătoare.
Alături de distrugătorul american tot în Marea Neagră ajunge şi nava de recunoaştere sub pavilion francez - Dupuy de Lôme. Aceasta este o navă militară mai mică, dar dotată cu echipamente de interceptare a comunicaţiilor forţelor inamice.
Potrivit unor surse militare prezenţa acestei nave în Marea Neagră este necesară pentru a pregăti intervenţia unui alt distrugător al NATO aflat tot în dotarea forţelor navale franceze. Este vorba despre distrugătorul francez Dupleix, care este aşteptat să intre în Marea Neagră tot zilele acestea.
Prezenţa acestor nave în Marea Neagră reprezintă practic o asigurare din partea alianţei nord-atlantice pentru ţările membre NATO care au ieşire la Marea Neagră. Până în acest moment nu se ştie cu exactitate câte zile vor rămâne în Marea Neagră cele trei nave de război.