Milsami s-a calificat cu emoţii în semifinalele Cupei Moldovei
Milsami s-a calificat cu emoţii în semifinalele Cupei Moldovei! Echipa antrenată de Gheorghi Iarţev a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de formaţia din Divizia A, Victoria Bardar. În timpul regulamentar scorul a fost de 2-2, iar Milsami s-a impus după două reprize de prelungiri cu 5-2.
Victoria Bardar a deschis surprinzător scorul în meciul cu Milsami din sferturile de finală ale Cupei Moldovei în minutul 55. Autorul golului a fost Eugen Samson. Echipa din Orhei a egalat peste două minute, prin Guilherme De Paula. Victoria, echipă formată din jucători amatori, a surprins din nou şi a marcat golul doi prin Andrei Spânu în minutul 64. Peste 10 minute, Guilherme De Paula şi-a trecut în cont dubla şi a dus meciul în prelungiri.
"Singuri ne creăm probleme şi apoi le rezolvăm. Am rămas mulţumit de jucătorii care au ieşit la schimb", a declarat antrenorul Milsami, Gheorghi Iarţev.
Milsami a rezolvat soarta calificării în prima repriză din prelungiri. Gheorghe Boghiu şi-a trecut în cont dubla, iar Guilherme a stabilit rezultatul final de 5-2 în minutul 111.
"Mi-am făcut datoria şi în fiecare zi muncesc pentru ca să îmi ajut echipa. Suntem un grup şi astăzi a câştigat Milsami, nu Guilherme sau alt jucător care a marcat", a spus atacantul Milsami Ghilherme De Paula.
"Avem elevi şi studenţi în echipă, care întârzie la antrenamente pentru că au ore şi examene. Noi nu primim salarii, doar bani pentru mâncare. Avem o echipă de amatori", a susţinut antrenorul formaţiei Victoria, Alexandr Novicov.
Milsami va juca în semifinalele Cupei Moldovei cu ..... Meciurile din penultimul act al competiţiei vor avea loc pe şapte şi opt mai.