TRAGEDIE într-un oraş din Canada: Cinci studenţi au fost ucişi cu sânge rece
Cinci studenţi au fost ucişi cu sânge rece în Canada. Tragedia a avut loc în oraşul Calgary din provincia Alberta în timpul unei petreceri organizate pentru a marca sfârşitul anului de studii la Universitatea din regiune. Oamenii legii au anunţat că au arestat deja un suspect.
"Suspectul a ajuns la petrecere şi a făcut rost de un cuţit mare, după care a înjunghiat victimele una după alta, de câteva ori", spune şeful poliţiei din Calgary, Rick Hanson.
Victimele sunt patru băieţi cu vârsta cuprinsă între 22 şi 27 de ani şi o tânără de 23 de ani. Trei dintre ei au murit pe loc, iar alţi doi s-au stins din viaţă în drum spre spital, din cauza rănilor. La petrecere au fost invitaţi 20 de oameni, printre care şi persoana suspectată că ar fi comis crima. Acesta este fiul unui ofiţer de poliţie din localitate şi se află în prezent în custodia oamenilor legii.
Oamenii legii spun că, cel mai probabil, suspectul a comis crima fiind sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.