John Terry rămâne la Chelsea. Legendarul fundaş va prelungi contractul pentru viitorul sezon
Embed:
Legendarul fundaş al formaţiei Chelsea Londra, John Terry va juca şi în sezonul viitor la clubul din capitala Angliei. Anunţul a fost făcut de antrenorul secund al formaţiei britanice Steve Holland. Acesta a declarat că cele două părţi au ajuns deja la un acord verbal.
John Terry, va împlini în acest an 34 de ani, însă este unul dintre cei mai importanţi jucători din apărarea lui Chelsea din ultima perioadă. Cu toate că în sezonul trecut părea că va fi dat afară, fundaşul central a primit oferta de a semna un nou contract.
Conform presei engleze, şefii lui Chelsea ar fi fost de acord să îl mai ţină pe Terry încă un an, însă dacă va fi înjumătăţit salariul fundaşului. În prezent, căpitanul londonezilor primeşte anual 9,5 milioane de euro, iar noua ofertă i-ar asigura cinci milioane de euro pentru sezonul viitor. John Terry joacă la Chelsea din 1995. De atunci fundaşul a jucat 617 meciuri şi a cucerit 14 trofee.
În acest sezon, Terry mai are şanse să câştige încă două trofee importante. Chelsea mai are şanse la titlu în Anglia şi este calificată în semifinalele Ligii Campionilor, acolo unde va juca împotriva formaţiei Atletico Madrid. John Terry a mai jucat în carieră la West Ham United şi Nottingham Forest.