Joe Biden: SUA vor ajuta la refacerea economiei Ucrainei şi la combaterea corupţiei
Statele Unite vor ajuta la refacerea economiei Ucrainei şi la combaterea corupţiei. Asigurările vin din partea vicepreşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, aflat într-o vizită la Kiev. În acelaşi timp, Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene al secretarului american de Stat, a recunoscut ca Statele Unite au acordat deja 5 miliarde de dolari pentru susţinerea democraţiei din Ucraina.
Departamentul de Stat american a publicat imagini furnizate de Kiev care ar demonstra că separatişti înarmaţi în estul Ucrainei sunt de fapt militari sau ofiţeri ai serviciilor ruse. De asemenea, Washingtonul a anunţat că deocamdată nu ia în calcul introducerea unor sancţiuni directe pentru Vladimir Putin, după ce presa a scris despre un astfel de scenariu.
"Secretarul american de Stat a cerut Rusiei să ia măsuri concrete pentru a facilita punerea în aplicare a acordului de la Geneva şi să îndemne în mod public separatiştii să elibereze punctele de control şi clădirile ocupate ilegal", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jen Psaki.
Reprezentanţii OSCE s-au întâlnit cu şeful separatiştilor din Slaveansk şi au discutat despre prevederile Acordului de la Geneva. De cealaltă parte, autoproclamatul primar al localităţii a denunţat acordul mediat de SUA şi Rusia.
"Ceea ce s-a decis la Geneva s-a făcut fără participarea noastră. Nu avem nicio legătură cu ceea ce s-a discutat acolo", a menţionat liderul separatiştilor din Slaveansk, Veaceslav Ponomariov.
Anterior, şeful diplomaţiei de la Moscova a învinuit Kievul că încalcă prevederile documentului, după ce, duminică, autorităţile ucrainene au lansat acuzaţii similare la adresa Moscovei. Iar liderului tătarilor din Crimeea i-a fost interzis accesul pentru următorii cinci ani pe teritoriul peninsulei.
Ieri, noi atacuri armate s-au produs în estul Ucrainei. Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au ocupat sediul Serviciului de Securitate din oraşul Kramatorsk. Un alt grup înarmat a luat cu asalt sediul poliţiei din acelaşi oraş şi l-a răpit pe şeful secţiei.